Ţărănisme

- V-oi da io bani când mi-oi vedea ceafa! Aia e! îi mai aruncă Leana dascălului, apoi se întoarse spre Nicu. Iote, bă nărodule, ce zice al lu’ Strepez: că să-i deie Ion al nostru un milion!

Nicu, buimac, o privea cu gura deschisă. Nasul lat şi roşu, imobil, ţinea departe ochii minusculi. Nu reuşea decât să icnească scurt, scărpinându-se cu braţul drept, înfipt pe sub cel stâng şi printr-o crăpătură a cămăşii gălbejite, undeva sub umăr.

- Îîu, că prost fusăşi toată viaţa! îl repezi Leana nervoasă, dând din mână să nu-l mai vadă. Bă, ţî spui io, se întoarse ea către Strepez, bani de la mine nu vedeţi. Ce, io nu ştiu că lu’ popa Costel îi trebe banii să termene gardu’? Pă’ pe banii mei vreţi voi, mă, să termenaţi gardu’, ai drânii de jmecheri! Ori vă dau coceni şi boabe, ori nimic! Io am copii la oraş. Acu’ le zâc să vie, ne punem la maşină şi mergem la Rotunda. Îl botez acolo şi pe la voi nu mai calc!

- Leano, io-ţ’ spusăi: ori bani, ori lemne! Popa Costel nu vrea altfel.

- Lemne? Unde vezi tu lemne la mine-n bătătură, ogârjitule şi prăpăditule? Boteza-v-ar cu-ăl din baltă de nehămesiţi ce sunteţi! Ptiu, nărodule! Loa-te-ar moalele de cap să te ia, de nărod ce eşti!

Tot bombănind, Leana se suci furioasă şi-o apucă spre casă, legănându-şi trupul deşirat pe fiecare pas. După câţiva paşi se întoarse şi-i aruncă un fulger de privire bărbatului care încă se mai scarpină sub umăr şi zâmbea satisfăcut, cu mintea goală şi ochii strânşi:

- Zi-i bă tu, că-i copilu’ lu’ văr-to! Îîu, că prost fusăşi toată viaţa! Eşti o glugă de coceni!

Viorel ZAICU, Întoarcerea, ALL 2011.

Cea mai adevărată limbă românească pe care am citit-o eu de la Marin Preda încoace. Şi una dintre puţinele cărţi contemporane care povestesc satul românesc de azi.

Argentina 1910

Întâmplarea face că, în ţara noastră, oamenii cu adevărat superiori s-au afirmat aproape întotdeauna singuri, au fost autodidacţi, self-made men, în vreme ce mediocrii, tipicarii au avut aproape întotdeauna o diplomă în chip de paşaport de complezenţă.

(Roberto J. Payró, Hazliile isprăvi ale nepotului lui Juan Moreira)

Degete mici, 3

Aşa, şi? – cam asta fu reacţiunea după ce terminai cartea aseară.

Scrie bine (partea despre Onufrie, de exemplu), când nu scrie plicticos (partea despre argentinieni), da’ nişte bucăţi bine scrise nu fac împreună un roman.

Degete mici, 2

“A vorbi despre ei la persoana a treia plural, genul masculin e corect, dar nu şi precis. Fiindcă grupul număra trei bărbaţi şi două femei [etc].”

‘Aidade! (Chiar aşa, Franţ?…)

Degete mici, Filip Florian

Numa’ mie-mi pare cam plicticoasă şi nucineştiece?

Flash în Sarajevo

Caută-mi numele, altul, ceva
Să-mi aducă aminte de viaţă
Ca nişte cioburi
Memoria mea nu
Reţine decât sclipiri şi nici
Sunete
Cel puţin
Să-mi amintesc
Dacă sângele acesta este al meu

(Iulian Fruntaşu, în Noua poezie basarabeană, ICR 2009)

Poemul mansardei

[...]
corpurile noastre se rostogolesc atunci din noapte în noapte
ca pepenii verzi ai mătuşii Vera pe caldarâm la vale
[...]

(Iulian Fruntaşu, în Noua poezie basarabeană, ICR 2009)

Toate-s vechi şi noauă-s toate…

Nu cred să fie altă ţară în care toată viaţa publică şi privată să se fi schimbat mai răpede şi mai desăvârşit decât la noi şi mai ales în care orice urmă a unui trecut, relativ foarte apropiet, să se fi stâns atât de complect şi de răpede ca la noi.

(Radu Rosetti, pe la 1922 – Ce am auzit de la alţii, Humanitas 2011)

L’umanità femminile

Pietro si creò la fama di grande amatore e, a un certo punto, poco importò a molte donne che egli fosse brutto, ma proprio brutto. Esiste, grazie a Dio, un’umanità femminile che non sta a cavillare più di tanto, quando si tratta di godere bene.

(Alberto Bevilacqua, L’Eros, Mondadori 1996)

Miracoli

Aveva l’aria di chi ha imparato, a prezzo della vita, che i miracoli non esistono, ma è assurdo non aspettarseli.

(Alberto Bevilacqua, L’Eros, Mondadori 1996)