Psihanalitice

Psihanaliza capătă azi, ca toate ideile noastre, o formă aberant totalitară, încercând să ne prindă în laţul propriilor sale perversiuni. Ea a luat locul lăsat liber de către superstiţii, se învăluie cu dibăcie într-un jargon de semantică ce-şi fabrică propriile elemente de analiză şi atrage clientela prin mijloace de intimidare şi şantaj psihic, cam în genul acelor racketters americani care ne impun cu forţa protecţia lor.

(Romain Gary – Prima dragoste, ultima dragoste (La promesse de l’aube), trad. Marcel Aderca, Editura pentru Literatură Universală, 1968)

Despre nobleţea şantajului

Va veni timpul când în faţa Tribunalelor Federale nu vei mai putea condamna un bandit, aşa cum nu-l poţi condamna astăzi în faţa Tribunalelor Statului. Când vom ajunge timpul acesta, şantajul organizat va fi o meserie tot atât de respectată pe cât este astăzi meseria de bancher. Inteligenţele cele mai strălucite ale Americii vor participa la înflorirea acestei meserii. Conţi şi duci sărăciţi din Europa vor veni în stoluri în America pentru a cere în căsătorie fetele marilor bandiţi americani care au făcut avere într-un mod care se aseamănă foarte de aproape cu felul în care s-au îmbogăţit nobilii lor înaintaşi. Astfel stigmatul că marile averi americane se datoresc comercializării va fi înlăturat şi fără îndoială vom avea ocazia să vedem şi ziua când până şi capetele încoronate din Europa îşi vor alege regine din America.

(T.S. Stribling, The Sound Wagon, 1935 / Electorii, 1994, Romhelion)

La 20 de ani după, Grace Kelly se mărita cu Rainier de Monaco.

Benefits & incentives

(Bing şi Caridi, congresmeni. Bing – hârşit; Caridi – novice.)

- Te duci spre Cameră? întrebă Caridi.
- Da’ de unde, mă duc la depozitul de papetărie.
[...]
- Te duci să cumperi hârtie sau rechizite?
- Nu, mă duc să cer să mi se plătească valoarea hârtiei pe care n-am întrebuinţat-o. [...]
- Dacă nu întrebuinţezi nici un fel de hârtie, înseamnă că poţi să încasezi valoarea în bani?
- Sigur că da, răspunse domnul Bing cu amabilitate, vino cu mine şi vom vedea care este soldul dumitale.
[...]
- Aş vrea să te întreb, domnule, se adresă Caridi omului acestuia simpatic, partea din alocaţia de hârtie pe care eu nu o întrebuinţez n-ar trebui să revină din nou guvernului?
- Până acum nu s-a întâmplat să revină niciodată, răspunse şeful biroului şi începu să râdă.
- În felul acesta, declară domnul Bing adresându-i-se lui Caridi, guvernul angajează pe membrii Senatului şi ai Camerei în aceleaşi condiţii în care cei din Sud aveau obiceiul să angajeze negresele, ca dădace şi bucătărese.
- Şi care au fost aceste condiţii?
- Atât şi atât se plăteşte în bani gheaţă, iar pe deasupra tot ce pot ciupi de la coşniţă şi de la bucătărie.
[...]
- Uite ce, eu nu voi încasa niciodată contravaloarea acestor rechizite, declară Caridi, ci voi face un schimb.
- Şi de ce nu? întrebă Bing.
- Eu am reuşit să fiu ales pe temeiul unui program de reforme, îi explică deputatul cu glasul grav.
- Cuvintele dumneavoastră îmi aduc aminte, începu domnul cel simpatic, că mai acum opt ani am avut aici un membru al Congresului care din motive de conştiinţă nu voia nici el să încaseze contravaloarea rechizitelor… O schimba cu altceva… Ce aţi dori să vă dau, domnule Caridi?
- Ce ai pe aici?
- O, te rog să nu te gândeşti nici un moment la ce am eu. Voi comanda tot ce doreşti, în contul alocaţiei dumitale pentru rechizite… diamante, bijuterii… mobilier… automobile… înţelegeţi, e atât de rar să întâlneşti un om conştiincios încât îmi face adevărată plăcere să-i procur ceea ce doreşte.
Caridi păru că se gândeşte la ceea ce ar dori.
- Uite ce, mi-am dorit întotdeauna un port-ţigaret de aur.
[...]
- Domnule Caridi, dumneavoastră aţi fost ales de curând în Congres şi am aici un port-ţigaret care revine la vreo 25 de dolari.
Domnul Bing le oferi o soluţie pentru a ieşi din încurcătură.
- Ascultă, şefule, [...]. De ce adică să nu-i acorzi alocaţia cu anticipaţie pe trimestrul următor şi să-i dai voie să-şi aleagă port-ţigaretul care-i place? La urma urmelor port-ţigaretul acesta îi va servi pentru tot restul vieţii.
- Pe cinstea mea, iată ce voi face! Numai rareori se întâmplă să vină un bărbat conştiincios care să refuze alocaţia ce i s-a acordat pentru rechizite.

(T.S. Stribling, The Sound Wagon, 1935 / Electorii, 1994, Romhelion)

Reformistele

… toate femeile sunt reformatoare, până când reuşesc să se mărite bine, dar după aceea îşi dau seama că pe lumea asta nu există nimic care ar putea avea nevoie să fie reformat şi îmbunătăţit.

(T.S. Stribling, The Sound Wagon, 1935 / Electorii, 1994, Romhelion)